Ştiam că e undeva. Acum, căutând altceva, am găsit-o!
vineri, 27 ianuarie 2012
marți, 10 ianuarie 2012
După zece ani
Au trecut 10 ani de când nu am mai vorbit cu tata. Şi tare mult îmi mai plăcea să-l ascult. La orice subiect, avea ceva intresant de spus, despre orice îl întrebam putea să îmi spună ceva, eventual, să mă trimită la dicţionar, la bibliotecă...
Am recitit câteva scrisori vechi. Voi posta un fragment din scrisoarea care a fost publicată în „Viaţa militară”:
„El avea timp să-mi povestească, el ştia cum să fie interesant, el simţea că are un interlocutor deosebit. (Mama spunea mereu că sunt un fel de Atena, un fel de creaţie a minţii tatălui meu. Desigur, glumea. )
În 2002, de Sfântul Ioan, a fost ultima oară când l-am văzut pe tata. M-am ţinut tare. De la el am învăţat că e bine să te poţi abţine de faţă cu lumea. Am învăţat de mică să-mi stăpânesc lacrimile. (…de ciudă plâng eu numai, mamă…) În acea ultimă zi, au venit un grup de 7-8 veterani de război (cu care lucrase la subfiliala A.N.V.R.), comandantul unităţii militare a trimis o grupă de militari care a făcut de gardă la catafalc, iar în cimitir, au tras trei salve de pistol automat. ( A.K.M.) Şi era atât de frig, era atâta zăpadă şi atât de albastru cerul!”
Sper să revin cu subiecte pe acest blog. Că prea stă cuminte...
Am recitit câteva scrisori vechi. Voi posta un fragment din scrisoarea care a fost publicată în „Viaţa militară”:
„El avea timp să-mi povestească, el ştia cum să fie interesant, el simţea că are un interlocutor deosebit. (Mama spunea mereu că sunt un fel de Atena, un fel de creaţie a minţii tatălui meu. Desigur, glumea. )
În 2002, de Sfântul Ioan, a fost ultima oară când l-am văzut pe tata. M-am ţinut tare. De la el am învăţat că e bine să te poţi abţine de faţă cu lumea. Am învăţat de mică să-mi stăpânesc lacrimile. (…de ciudă plâng eu numai, mamă…) În acea ultimă zi, au venit un grup de 7-8 veterani de război (cu care lucrase la subfiliala A.N.V.R.), comandantul unităţii militare a trimis o grupă de militari care a făcut de gardă la catafalc, iar în cimitir, au tras trei salve de pistol automat. ( A.K.M.) Şi era atât de frig, era atâta zăpadă şi atât de albastru cerul!”
Sper să revin cu subiecte pe acest blog. Că prea stă cuminte...
miercuri, 2 februarie 2011
Un premiu pentru carte
De Ziua Armatei, a sosit plicul cu diploma şi medalia acordate de Asociaţia culturală "FLOREMA DESIGN" din Orăştie.
Nu am reuşit să le scanez, dar le-am pozat, de Sântul Dimitrie/Dumitru, ziua onomastică a tatălui meu.
Sunt bucuroasă şi emoţionată! Se mai pot primi premii post mortem...
Mulţumesc, "FLOREMA DESIGN"!
joi, 29 iulie 2010
Articol din Observatorul militar
În numărul 30 din acest an al Observatorului militar, colonelul Dan Gîju, redactorul şef al acestui săptămânal, scrie:
"Chiar în ajunul aniversării zilei noastre, a jurnaliştilor militari, am primit de undeva de departe, de la Cugir, alături de o scrisoare de felicitare această interesantă carte de memorii, în parte de front, a învăţătorului Dumitru Grad (1913-2002), intitulată simplu, Printre amintiri, şi apărută recent la Editura Pim din Iaşi, sub îngrijirea copiilor săi, inginerul Toderaş Grad şi profesoara Maria Tirenescu, cea care, de altfel, ne-a şi trimis acest binevenit dar de ziua noastră. Spun binevenit, deoarece în „povestea cărţii", care ţine loc de „cuvânt înainte", Maria Tirenescu ne dezvăluie că, într-un fel, cartea a apărut şi datorită colaborării cu jurnaliştii militari de la Ora armatei, mai exact cu Eugen Pelin, cel care, prin 1991, primind o scrisoare pe adresa emisiunii militare de radio despre protagonistul de acum al acestor memorii, în speţă învăţătorul Dumitru Grad, i-a sugerat fiicei sale să aştearnă pe hârtie tot ceea ce-şi mai aminteşte din timpul războiului.
Aşa că, astăzi, avem în faţă aceste amintiri efectiv valoroase; în parte, din câte reţin, publicate şi de noi acum ceva ani, în revista Viaţa militară. Sigur că, în ceea ce ne priveşte, în mod deosebit ne interesează capitolul 1940-1945, adică amintirile din perioada cât Dumitru Grad s-a aflat mobilizat sub steagul Batalionului 16 Vânători de Munte, cu care a luptat pe frontul antisovietic, pentru eliberarea Basarabiei, apoi cu Batalionul 9 VM, la comanda companiei a doua, cu care a luptat în Vest; lupte crâncene, în prima linie, din care iese rănit de schije de brand, pe 26 octombrie 1944. Va scăpa după patru luni de spitalizare, astfel că memoriile urcă până în primăvara lui 1992, când autorul era deja locotenent-colonel în rezervă, reprezentant de frunte al ANVR-ului din Vişeul de Sus, şi, dincolo de interesul strict militar, cartea sa se constituie mai departe într-o secvenţă nu lipsită de importanţă pentru istoria învăţământului românesc, de un anumit nivel, din anii comunismului. Prin urmare, o carte cât se poate de instructivă, scrisă în registru simplu şi direct, cu mare drag pentru armată şi pentru meseria de dascăl apărută, nu trebuie trecut cu vederea, graţie copiilor lui. (D. GÎJU)"
Nr. 30 (28 iulie - 3 august 2010), pagina 20
http://www.presamil.ro/
"Chiar în ajunul aniversării zilei noastre, a jurnaliştilor militari, am primit de undeva de departe, de la Cugir, alături de o scrisoare de felicitare această interesantă carte de memorii, în parte de front, a învăţătorului Dumitru Grad (1913-2002), intitulată simplu, Printre amintiri, şi apărută recent la Editura Pim din Iaşi, sub îngrijirea copiilor săi, inginerul Toderaş Grad şi profesoara Maria Tirenescu, cea care, de altfel, ne-a şi trimis acest binevenit dar de ziua noastră. Spun binevenit, deoarece în „povestea cărţii", care ţine loc de „cuvânt înainte", Maria Tirenescu ne dezvăluie că, într-un fel, cartea a apărut şi datorită colaborării cu jurnaliştii militari de la Ora armatei, mai exact cu Eugen Pelin, cel care, prin 1991, primind o scrisoare pe adresa emisiunii militare de radio despre protagonistul de acum al acestor memorii, în speţă învăţătorul Dumitru Grad, i-a sugerat fiicei sale să aştearnă pe hârtie tot ceea ce-şi mai aminteşte din timpul războiului.
Aşa că, astăzi, avem în faţă aceste amintiri efectiv valoroase; în parte, din câte reţin, publicate şi de noi acum ceva ani, în revista Viaţa militară. Sigur că, în ceea ce ne priveşte, în mod deosebit ne interesează capitolul 1940-1945, adică amintirile din perioada cât Dumitru Grad s-a aflat mobilizat sub steagul Batalionului 16 Vânători de Munte, cu care a luptat pe frontul antisovietic, pentru eliberarea Basarabiei, apoi cu Batalionul 9 VM, la comanda companiei a doua, cu care a luptat în Vest; lupte crâncene, în prima linie, din care iese rănit de schije de brand, pe 26 octombrie 1944. Va scăpa după patru luni de spitalizare, astfel că memoriile urcă până în primăvara lui 1992, când autorul era deja locotenent-colonel în rezervă, reprezentant de frunte al ANVR-ului din Vişeul de Sus, şi, dincolo de interesul strict militar, cartea sa se constituie mai departe într-o secvenţă nu lipsită de importanţă pentru istoria învăţământului românesc, de un anumit nivel, din anii comunismului. Prin urmare, o carte cât se poate de instructivă, scrisă în registru simplu şi direct, cu mare drag pentru armată şi pentru meseria de dascăl apărută, nu trebuie trecut cu vederea, graţie copiilor lui. (D. GÎJU)"
Nr. 30 (28 iulie - 3 august 2010), pagina 20
http://www.presamil.ro/
miercuri, 5 mai 2010
Viorica Alecu despre "Amintiri..."
Citind „Printre amintiri”, de Dumitru Grad, m-am revăzut „învăţătoare suplinitoare” la 4 clase simultane, într-un sat de munte. Tare bine mi-ar fi prins multe dintre cele citite în cartea domnului învăţător Grad! Consider că şi celor care predau astăzi sau „vor lucra în învăţământ” nu le-ar strica să citească această carte „cu creionul în mână”, notând tot ce ţine de metodica şi psihologia predării la clasele I-XII şi la şcoli cu „predare specială”.
Dacă nu mă credeţi, citiţi cartea toţi cei care vă străduiţi să formaţi azi, OM-ul de mâine, indiferent de vârsta copilului şi obiectul de studiu.
Amintirile domnului Grad sunt şi o lecţie de patriotism astăzi, când sunt uitaţi adevăraţii eroi din sângele cărora s-a clădit România în care trăim şi noi.
Limba română şi istoria României ar ajuta să nu uităm că ne-am câştigat dreptul de a fi aici şi respectul oricărui popor, lucru citit atât direct cât şi printre rândurile cărţii pe care o recomand atât pentru lărgirea orizontului nostru cultural, cât şi pentru relaxare în momentele când oboseala îşi spune cuvântul.
Amintirile domnului învăţător şi ofiţer Grad pot sta cu cinste alături de amintirile scriitorilor cu care veghează asupra noastră din lumea în care vom merge cu toţii... cândva...
Dacă nu mă credeţi, citiţi cartea toţi cei care vă străduiţi să formaţi azi, OM-ul de mâine, indiferent de vârsta copilului şi obiectul de studiu.
Amintirile domnului Grad sunt şi o lecţie de patriotism astăzi, când sunt uitaţi adevăraţii eroi din sângele cărora s-a clădit România în care trăim şi noi.
Limba română şi istoria României ar ajuta să nu uităm că ne-am câştigat dreptul de a fi aici şi respectul oricărui popor, lucru citit atât direct cât şi printre rândurile cărţii pe care o recomand atât pentru lărgirea orizontului nostru cultural, cât şi pentru relaxare în momentele când oboseala îşi spune cuvântul.
Amintirile domnului învăţător şi ofiţer Grad pot sta cu cinste alături de amintirile scriitorilor cu care veghează asupra noastră din lumea în care vom merge cu toţii... cândva...
... Şi câteva precizări
Anul 1989 îl găseşte pe Dumitru Grad, veteran de zăzboi, decorat cu ordinul Steaua României, Coroana României şi multe alte decoraţii, cu gradul de căpitan. În scurt timp, el este avansat la gradul de maior.
În 1992, când şi-a scris Memoriile, avea gradul de locotenent-colonel şi deţinea funcţia de preşedintele subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din Vişeu de Sus.
În 1995 primeşte medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945.
A fost preşedinte de onoare a filialei Maramureş a Uniunii Vatra Românească.
În 19 mai 1998 a fost înaintat la gradul de colonel în retragere.
A activat până la sfârşitul anului 2001 la subfiliala A.N.V.R. din Vişeu de Sus, iar după Anul Nou, a suferit un atac cerebral.
În 7 ianuarie 2002, a fost condus pe ultimul său drum de un număr foarte mare de rude, prieteni, veterani de război. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Pe monumentul funerar scrie, aşa cum şi-a dorit:
Colonel (r) Dumitru Grad, veteran de război (20 septembrie 1913 – 5 ianuarie 2002).
În 1992, când şi-a scris Memoriile, avea gradul de locotenent-colonel şi deţinea funcţia de preşedintele subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război din Vişeu de Sus.
În 1995 primeşte medalia Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945.
A fost preşedinte de onoare a filialei Maramureş a Uniunii Vatra Românească.
În 19 mai 1998 a fost înaintat la gradul de colonel în retragere.
A activat până la sfârşitul anului 2001 la subfiliala A.N.V.R. din Vişeu de Sus, iar după Anul Nou, a suferit un atac cerebral.
În 7 ianuarie 2002, a fost condus pe ultimul său drum de un număr foarte mare de rude, prieteni, veterani de război. A fost înmormântat cu onoruri militare.
Pe monumentul funerar scrie, aşa cum şi-a dorit:
Colonel (r) Dumitru Grad, veteran de război (20 septembrie 1913 – 5 ianuarie 2002).
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)